Judecătorii Tribunalului Suceava i-au condamnat ieri la opt, respectiv cinci ani de închisoare, pe Ionel Tulbure, în vârstă de 48 de ani, şi pe Marius Tulbure, de 25 de ani, tată şi fiu, ambii din comuna Rădăşeni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Cei doi au fost arestaţi preventiv şi trimişi în judecată în primăvara anului trecut, fiind acuzaţi că, pe 13 februarie 2012, în jurul orei 17:30, l-au bătut cu sălbăticie pe un consătean de-al lor, Mihail Pavăl, de 43 de ani.
Cu aproximativ două luni în urmă, susţin anchetatorii, victima l-a bătut pe Ionel Tulbure şi i-a provocat acestuia din urmă leziuni pentru care a avut nevoie de aproape o lună de îngrijiri medicale.
Deşi a depus plângere la poliţie, iar agresorul era cercetat într-un dosar penal, Ionel Tulbure a considerat că trebuie să se răzbune şi să-i dea o corecţie consăteanului său.
Ionel Tulbure se afla împreună cu fiul său, Marius Tulbure, când s-a întâlnit într-un magazin de pâine de pe raza satului Rădăşeni cu consăteanul care îl bătuse cu două luni în urmă. Cei doi, tată şi fiu, au tăbărât cu pumnii şi picioarele pe Mihai Pavăl, tânărul de 25 de ani lovind victima cu o bărdiţă în zona capului şi a membrelor inferioare.
Agresorii au tras victima afară şi au continuat să o lovească.
„Victima s-a prăbuşit la pământ, pe zăpadă, iar inculpaţii au continuat să o lovească minute în şir cu picioarele în zona corpului, în special a coastelor”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.
Mihai Pavăl a fost transportat la spital, iar medicii au stabilit că viaţa i-a fost pusă în pericol.
Sentinţa Tribunalului nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţele superioare.
Judecătorii Tribunalului Suceava i-au condamnat ieri la opt, respectiv cinci ani de închisoare, pe Ionel Tulbure, în vârstă de 48 de ani, şi pe Marius Tulbure, de 25