Absurd? Suprarealist? Obisnuit? O mica intamplare de viata descrie foarte exact administratia noastra, in spiritul ei mirobolant si fabulos, in chintesenta ei. Minunea acestei descoperiri va invit sa o traim, cu emotie, impreuna – textura filigranata a unei situatii in care un cetatean roman este calcat in picioare de autoritati, zgomotul abia perceptibil al unei fiinte strivite sub carambul cizmei administrative, strigatele de ajutor neauzite de nimeni, chinul prelung in hatisul birocratic, ce depaseste un an de zile, pentru o operatiune care ar trebui sa fie banala si, evident, umorul a la Caragiale.
E vorba de Nicolae Voicu, un crestin mofluz din Alba Iulia, proprietarul unui Aro 243D, fabricat acum 27 de ani. Omul afirma ca ara cu el prin anii ’80, in lipsa de alte mijloace (“am fo mandri cand am cumparat-o, a fost a lu’ tata”). E vorba nu atat de masina, cat mai ales de impozitul ce se aplica acestui Aro. Dupa ce Ceausescu a fost ciuruit,s-a instalat democratia – dar administratia a ramas, cu toate metehnele ei vechi, aceeasi. Omul scrie in anul de gratie 2011 Institutiei Prefectului care ii comunica necesitatea radierii masinii daca nu mai vrea sa plateasca impozit. Omul sustine ca a radiat masina la finalul anului 2011 si a transformat-o in cotet de gaini– problema este, insa, ca aceasta radiere nu a fost operata si in evidenta fiscala, pentru ca, nu este asa, statul nu trebuie sa coreleze serviciul de inmatriculari auto cu serviciul fiscal, Doamne Pazeste. Este mult mai palpitant sa pui niste oameni pe drumuri si sa se piarda in traducere stampilele si parafele.
Partea fiscala, in ciuda radierii, isi vede de treaba mai departe, chiar daca respectivul Aro este dezafectat in prezent si funtioneaza drept simpatic cuibar pentru niste gaini care cotodacesc acum, pe bancheta din spate – aparent inconstiente de insemnatatea locului in care vietuiesc.
