Declaraţia lui Oscar Pistorius, conform căreia şi-a petrecut seara în linişte alături de iubita sa, a fost contrazisă de un martor care susţine că i-a auzit pe cei doi certându-se în noaptea în care campionul paralimpic sud-african a împuşcat-o pe Reeva Steenkamp.
„Unul dintre martorii noştri a auzit o ceartă în locuinţa lui Pistorius. A spus că doi oameni au ţipat unul la celălalt, de la două dimineaţa până pe la trei“, a declarat detectivul care conduce investigaţia, Hilton Botha.
Primul apel efectuat de Pistorius în noaptea incidentului a avut loc la 3.19, către managerul companiei care asigura securitatea complexului în care locuieşte, scrie Reuters, iar un minut mai târziu a chemat o ambulanţă.
Oscar Pistorius a afirmat marţi, în depoziţia citită de avocatul său, că a adormit după ora 22.00 şi că s-a trezit în toiul nopţii crezând că un hoţ a pătruns în locuinţa sa pe geamul de la baie. În acel moment, a tras de patru ori cu arma în direcţia uşii încuiate de la toaletă, înainte de a-şi da seama de greşeală.
Trei gloanţe au nimerit-o pe Reeva Steenkamp: unul a ajuns deasupra urechii drepte, altul în cotul drept şi un al treilea în şoldul drept. El a spus că a fost nevoit să forţeze apoi uşa cu o bâtă de cricket pentru a putea veni în ajutorul iubitei sale, care a murit ulterior în braţele lui.
Procurorii însă nu cred în varianta lui şi consideră că Pistorius şi-a ucis cu premeditare prietena.
Eu cred că Pistorius ştia că iubita lui se află în baie“, a declarat Botha citat de Reuters. În plus, el susţine că doi martori au declarat că au auzit o împuşcătură urmată de ţipete şi, după 17 minute, alte trei focuri de armă.
Ce au găsit anchetatorii în casa lui Pistorius
Totodată, poliţia a anunţat miercuri că a descoperit o cutie cu gloanţe de calibrul 38 în dormitorul campionului paralimpic, deşi nu avea permi