IAȘI. Un ieșean s-a ales cu o condamnare cu executare, după ce a fost acuzat de comiterea unui accident rutier mortal.
Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis recursul procurorului în cazul lui Alexandru Ioan (52 de ani) și au decis să înlăture din sentința emisă inițial prevederile referitoare la suspendarea executării pedepsei.
În urmă cu câteva luni, ieșeanul a fost condamnat de Judecătoria Iași la trei ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Acum, acesta va executa pedeapsa în detenție. Instanța superioară a respins celelalte recursuri formulate în acest caz.
Accidentul s-a produs la începutul lunii noiembrie 2011 la Budăi. Ioan Alexandru conducea un autovehicul pe E 583, către Iași. Conform procurorilor, acesta nu a oprit la marcajul pietonal, iar mașina a intrat în plin în soții Adrian (57 de ani) și Mariana P. (55 de ani).
Cei doi, care traversau regulamentar, au murit pe loc. În fața magistraților, șoferul a susținut că victimele nu s-ar fi aflat pe „zebră“, ci la cinci metri de aceasta, dar a fost contrazis de martorii accidentului.
IAȘI. Un ieșean s-a ales cu o condamnare cu executare, după ce a fost acuzat de comiterea unui accident rutier mortal.
Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis recursul procurorului în cazul lui Alexandru Ioan (52 de ani) și au decis să înlăture din sentința emisă inițial prevederile referitoare la suspendarea executării pedepsei.
În urmă cu câteva luni, ieșeanul a fost condamnat de Judecătoria Iași la trei ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Acum, acesta va executa pedeapsa în detenție. Instanța superioară a respins celelalte recursuri formulate în acest caz.
Accidentul s-a produs la începutul lunii noiembrie 2011 la Budăi. Ioan Alexandru conducea un autovehicul pe E 583, către Iași. Conform procurorilor, acest