Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De 55 de ani, retuşează realitatea prin machiaj

Publicat in Adevarul, miercuri 20 februarie 2013 ·

Valentina Iacunin (80 de ani), machieuză la Moldova 1, a petrecut mai bine de jumătate de veac în faţa oglinzii fardând actori, cântăreţi, prezentatori TV, politicieni şi alţi oameni invitaţi pe platoul de filmare.

Mi-a analizat machiajul încă din primele minute în care i-am păşit pragul. Nu a ezitat să-mi dea câteva sfaturi. M-a avertizat că are ochi de pictoriţă şi că vede tot. „Ai insomnie, dar cearcănele pot fi acoperite cu nişte picături de fond de ten“, m-a încurajat machieuza de la postul naţional de televiziune. În cei 45 de ani de lucru la TV, Valentina Iacunin a schimbat feţele a mii de oameni.

Nu este obsedată de make-up sau modă şi nici nu a visat să ajungă la televiziune. În schimb, este energică şi îndrăgostită de ceea ce face. Îi dau lacrimile atunci când îşi aminteşte prin câte a trecut în viaţă şi spune că nu-şi imaginează altceva decât să-i facă pe oameni mai frumoşi la chip.

A „furat“ meseria de la alţii şi s-a ambiţionat să fie perfecţionistă. „Am învăţat ce şi cum să fac la Moldova-Film, prin anul 1957, de la o machieuză care deja lucra acolo. La început o ajutam, dar peste câteva săptămâni am început şi eu să fardez. Deşi nu am studii în domeniu, am ochi buni. Am ceva în sânge, ca un pictor. Văd ceea ce nu văd alţii“, explică Valentina Iacunin. La doar o lună de când a început să lucreze ştia să facă de toate: să întinerească oamenii, să-i îmbătrânească, să facă machiaje calitative, mustăţi şi barbe.

A debutat în filmul „Când se duc cocorii“ (1964), unde a machiat câţiva actori care apăreau în prim-plan. „Am avut ceva emoţii, dar am fost lăudată. În film totul trebuie să fie perfect, machiajul trebuie să fie minuţios, iar barba sau mustăţile trebuie să pară naturale“, povesteşte femeia.

E mândră că a lucrat cu personalităţi importante care au marcat cinematografia moldovenească. „I-am machiat şi pe Dumitru Fusu, şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 33 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după cu accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 14 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 44 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°