Crin Antonescu incepe sa joace un rol din ce in ce mai important in istoria tarii mele.

Sa judecam cu luciditate. Antonescu este in pozitia de a influenta considerabil viitoarea Constitutie a Romaniei, din postura de conducator al comisiei parlamentare care va stabili tezele si proiectul revizuirii constitutionale. Daca nu se va intampla ceva spectaculos, Crin Antonescu este in acelasi timp si viitorul presedinte al tarii mele.

In aceste conditii, dincolo de orice emotii, e timpul sa analizam cu seriozitate stofa de lider a lui Crin Antonescu. Doar astfel putem afla ce ne asteapta.

Cel mai frecvent s-a vorbit si scris despre Crin Antonescu ca despre un politician care nu reuseste sa se trezeasca devreme. Exista insa si alti lideri politici, de mult mai mare anvergura decat romanul, despre care se stie ca nu sunt matinali, compensand printr-o intensa activitate nocturna. In plus, e absurd sa-i reprosezi cuiva ca are un anume ritm biologic. Asta tine de ereditate, nu de harnicie.

Prin stupizenia ei, critica astfel formulata nu a facut altceva decat sa dilueze o fapta importanta: Antonescu se numara printre parlamentarii cu cea mai scazuta prezenta la serviciu. Nici chiar asta nu cantareste intr-atat de mult, lenevia fiind mai degraba o virtute intr-un Bucuresti mai apropiat de Orientul lent decat de Apusul sobru.

Sa fii atat de lenes si totusi sa ajungi presedintele interimar al Romaniei: iata o realizare demna de admiratia mircea-barzilor romani. Sau un semn al vicleniei sale politice.

Insa batranul istoric liberal Neagu Djuvara nu vede in asta un simbol al iscusintei politice a lui Crin Antonescu. Andrei Plesu chiar „ar fugi cat vede cu ochii” daca actualul lider USL ar ajunge presedinte. Nici Neagu Djuvara, nici Andrei Plesu nu pot fi suspectati de băsism sau de ambitii revansarde.

Pri