Subiectul schemei de ajutor pentru energia verde, prin acele certificate pentru gazele de seră, nu preocupă doar Gorjul! Ieri, un oficial al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a declarat că instituţia a propus Guvernului condus de Victor Ponta, încă din 2012, să reducă începând cu 2013 schema de sprijin pentru energia regenerabilă produsă în microhidrocentrale şi panouri fotovoltaice. Adică numărul de certificate verzi plătite de poluatori precum CEO să fie mai mic.
Energia eoliană este o problemă şi pentru Complexul Energetic Oltenia, dar nu neapărat pentru că îi ocupă piaţa, deoarece eolienele bagă în sistem o medie de 350 de MW, ci pentru că trebuie să subvenţioneze acest tip de energie prin plata unor sume imense pentru certificate verzi. În fapt, inamicul nr 1 al CE Oltenia este tot Hidro, care intră în sistem pentru că are costuri mici. Ca şi altă dată, directorii acestei companii, privaţi sau de stat, vor face profit doar dacă plouă.
Problema certificatelor verzi, cunoscută de Ponta
Zoltan Nagy-Bege, membru în Consiliul de Reglementare din ANRE, a declarat că sprijinul dat de statul român energiei verzi a fost pus în discuţie încă din 2012, dar Guvernul lui Victor Ponta nu a luat o măsură. "La solar şi la hidro este clar supracompensare. Noi am propus Guvernului încă de anul trecut să reducă numărul de certificate verzi de la 3 la 2,6 pentru microhidrocentrale şi de la 6 la 5 la solar. Guvernul putea şi trebuia, dacă voia, să reducă schema de sprijin. Între timp, a apărut legea 34 care spune că pentru solar nu se modifică până în 2015", a declarat Zoltan Nagy-Bege.
Câţi MW dă energia verde
În ultima vreme, mai mulţi consumatori industriali de energie acuză creşterea rapidă a preţului energiei, principala cauză fiind costurile pe care le înregistrează ca urmare a obligativităţii de a plăti energia r