Oricât ar fi de mare, hoţia nu poate să explice tot.

“S-a întâlnit hoţul cu prostul” nu e o vorbă în vânt, ci un eveniment cosmic, de care România are parte din plin şi care poate fi exprimat matematic. Să luăm o ţară prosperă – Elveţia, şi să facem comparaţie cu orice altceva din lumea asta – începând cu Africa subsahariană, terminând cu vecinii OK-dar-cu-lipsuri ai elveţienilor şi trecând, desigur, prin România.

Diferenţele sunt măsurabile, dar care sunt cauzele lor? Să simplificăm şi să le reducem la două foarte cuprinzătoare – hoţia şi prostia. Astfel, toată diferenţa dintre România şi Elveţia ar putea fi exprimată printr-o ecuaţie simplă, cu două necunoscute: România minus X hoţie minus Y prostie egal Elveţia. Desigur, ca în orice ecuaţie cu două necunoscute, datele sunt prea puţine pentru rezolvare. Ce putem intui este că diferenţa e atât de mare încât DOAR prostia sau DOAR hoţia nu sunt explicaţii suficiente. Cu siguranţă, ele fac un cuplu formidabil doar împreună.

Când e vorba de transporturi, România reuşeşte să se distingă chiar peste orice măsură imaginabilă: cele mai mari preţuri pe kilometru, cele mai mici perioade de garanţie, cele mai lungi termene de execuţie şi miliarde de euro cheltuite fără rezultat, care au culminat cu un abandon monumental – Autostrada Transilvania. În clasamentul WEF al competitivităţii, România este la infrastructură pe locul 136 din 139. După, mai sunt doar Mongolia, Angola şi Bosnia-Herţegovina din care ultimele două sunt după război la propriu.

Pentru o asemenea performanţă, hoţii trebuie să fie de-a dreptul tâlhari iar proştii – cu totul IDIOŢI (scuzaţi majusculele, sunt pentru a-i ajuta la o lectură simplificată). Exemplele sunt uşor de găsit – aproape tot ce se face, se face pe dos. Iată 10:

Continuarea pe riscograma.ro

Oricât ar fi de mare, hoţia nu poate să explice tot.

“S-a întâl