În seminarul de marţi, de la Banca Naţională, a fost întoarsă pe toate părţile balanţa încasărilor şi plăţilor externe. Nu mi-am propus, aici, să fac o trecere în revistă a dezbaterilor. Mă opresc la un aspect, pe care îl socotesc cel mai semnificativ: cum se învârte cercul contului curent. Un cerc încă vicios, dar cu multe schimbări în bine petrecute în anii de criză.

Capitolul cel mai fierbinte - deficitul contului extern - a înregistrat o scădere importantă: de la 16,2 miliarde de euro în 2008 la numai 5 miliarde de euro în 2012. Sigur, criza a impus să fie strânsă cureaua. Dar o reducere de 2,3 ori a deficitului extern înseamnă o înaintare lăudabilă către niveluri pământene.

Cum s-a ajuns, în 2008, la un deficit de 16,2 miliarde de euro? Deşi PIB-ul României urcase vijelios în trimestrele 1, 2 şi 3 ale acelui an, cu ritmuri de 8 şi de 9 la sută, între cele mai mari din Uniunea Europeană, gloria acestei creşteri economice era ştirbită de câteva dezacorduri dramatice. Dintre toate, cel mai grav era cel dintre cât consumam şi cât produceam. Consumul devansase cu mult producţia internă. Cum acopeream diferenţa? Din importuri, mai cu seamă, pe care în bună parte le plăteam cu bani din economisirea altor ţări. Bani împrumutaţi.

Un cerc vicios se învârtea în jurul acestui deficit. Pierdusem şansa de a scoate cuvenitul profit din creşterea istorică a exporturilor româneşti, ajunse în 2008 la 33,7 miliarde de euro. Cum însă importurile întrecuseră orice măsură, sărind în aceeaşi perioadă până la 52,8 miliarde de euro, deficitul balanţei comerciale a împins sus de tot soldul negativ al contului curent. Consumul, în creştere, a făcut PIB. Piaţa imobiliară, explozivă, a făcut PIB. Piaţa automobilelor a făcut PIB. Circulaţia rutieră făcea şi ea PIB. Populaţia se împrumuta, consuma şi făcea PIB. Un PIB însă nu tocmai sănătos, fiindcă în 2008 cererea de cons