* În aproape 300 de cazuri, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice sancţiuni
Săptămâna trecută, poliţiştii buzoieni de la Circulaţie au fost angrenaţi într-o acţiune de amploare înscrisă în planul de operaţiuni pe 2013 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa. Acţiunea Bus&Truck a vizat verificarea legalităţii transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, precum şi prevenirea accidentelor în care pot fi implicate autovehiculele de transport.
Pe teritoriul judeţului Buzău, acţiunea s-a desfăşurat în perioada 17-18 februarie, răstimp în care au fost oprite pentru control aproximativ 800 de vehicule destinate transportului de marfă şi celui de persoane. Mai exact, poliţiştii au verificat 315 autovehicule ce efectuau transport rutier public de persoane şi 484 de autovehicule destinate transportului de marfă, aplicând în total 298 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 177 au revenit transportatorilor de mărfuri şi restul celor de persoane.
Pe lângă depăşirea limitei de viteză şi alte abateri la regimul circulaţiei, poliţiştii au mai constatat şi alte nereguli cum ar fi transportul mai multor călători decât numărul de locuri înscris în certificatele de înmatriculare, lipsa atestatelor profesionale, lipsa unor documente ale vehiculelor ori conducerea unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice.
Astfel, la Săhăteni a fost depistat un şofer din Dolj care conducea un TIR cu viteză peste limita legală şi având defecţiuni la sistemul de iluminare, poliţiştii constatând totodată că acesta îşi scosese diagrama din aparatul tahograf înainte de sfârşitul programului.
De asemenea, în cazul unui ansamblu de vehicule ce transporta buşteni şi aparţinea unei firme din judeţul Prahova, poliţiştii au constatat că şoferul a desfăşurat activitatea de transport fără a folosi diagrama tahograf. În acest caz, sancţiunea a fost aplicată societă