Muncitorii de pe șantierul noii linii de metrou Drumul Taberei - Universitate nu mai lucrează, potrivit lui Dan Trifu, consultant al Metrorex pentru lucrările la magistrala M5. Stațiile au intrat în „conservare", iar oamenii din zonă sunt disperați: nu vor să locuiască într-un șantier ani de zile. Surse EVZ spun că se așteaptă trecerea metroului în subordinea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, și apoi vor fi terminate lucrările care sunt gata în proporție de 60-70%. Sursa: Foto: Vlad Stănescu
Potrivit lui Trifu, trebuie alocați în regim de urgență aproximativ 100 de milioane de euro pentru continuarea lucrărilor la Magistrala 5 și alți 100 de milioane de euro pentru Magistrala 4.
”Nu înțeleg ce se întâmplă. Lucrările au început bine, oamenii au acceptat circulația îngreunată, iar acum s-a blocat tot. Nu se poate așa ceva. Toate stațiile sunt în conservare de la începutul lunii februarie. Constructorii nu mai pot lucra pe banii lor. TBM-urile au fost trase pe dreapta”, a explicat Dan Trifu. Cum a tăiat Guvernul banii pentru Magistrala V de metrou. Lucrările ar putea fi sistate
Potrivit acestuia, acum șantierele sunt în conservare, iar muncitorii mai fac mici lucrări. Pentru anul 2013, au fost alocate 200 de milioane de lei pentru acest proiect, în timp ce anul trecut Executivul a redus bugetul pentru lucrările la metroul din Drumul Taberei la 178 milioane lei de la 360 milioane lei.
Se așteaptă trecerea metroului la Primăria Capitalei
În timp ce reprezentanții Metrorex suțin că lucrările nu s-au blocat, dar recunosc că nu mai sunt bani și se caută soluții pentru deblocarea situației, surse din Ministerul Transporturilor au precizat, pentru EVZ, că au existat discuții în ceea ce privește finalizarea Magistralei 5 de metrou și trecerea metroului în subordinea Primăriei Capitalei. Motivul: proiectul ar urma să fie finalizat după ce a