La orice eveniment de importanța unui congres, unde urmează să se desfăşoare liberalii între 22 şi 23 februarie, norma de reprezentare este importantă. În special pentru filialele care-i susţin pe favoriţi.
Una dintre acestea este Filiala Teritorială Tulcea, de unde provine Crin Antonescu, actualul şi dezirabil viitorul preşedinte. Iniţial, delegaţia tulceană era normată la 21 de membri, cărora li se adăugau 4 de drept.
Delegaţia Permanentă a PNL a reconsiderat efectivele, astfel încât delegaţii liberali tulceni vor fi 23, cei de drept rămânând, evident, tot patru.
Ca delegaţie care-l susţine necondiţionat pe Crin Antonescu, nu e surprinzător că tulcenii nu au formulat – aşa cum li s-a cerut – amendamente de ordin statutar.