Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivul candidaturii Elenei Udrea pentru şefia PDL: „Reducerea distanţei dintre baza partidului şi conducerea centrală“

Publicat in Adevarul, miercuri 20 februarie 2013 ·

Elena Udrea a scris miercuri pe blogul personal că unul dintre motivele pentru care candidează la şefia PDL şi totodată una dintre priorităţi este reducerea distanţei dintre dintre baza partidului şi conducerea centrală. „A reduce distanţa dintre baza partidului şi conducerea centrală reprezintă una dintre priorităţile mele şi un motiv pentru care candidez la preşedinţia PDL. Cred că activiştii partidului reprezintă adevăratul motor al PDL şi aceştia ar trebui mai mult ascultaţi şi, mai important, implicaţi în luarea deciziilor partidului“, a precizat Udrea.

În context, democrat-liberala a propus ca la Convenţia PDL din delegaţi să facă parte şi aleşii locali ai partidului, deoarece în opinia ei aceştia sunt oamenii care ,,au munci şi au câştigat voturi pentru PDL”.

,,Iată de ce propun ca, la Convenţia Naţională din 23 martie, pe lânga cei prevăzuţi în Statut, din delegaţii să facă parte primarii şi preşedintii de consilii judeţene, viceprimarii, vicepreşedinţii şi, în completare, consilierii locali şi judeţeni. Aceştia sunt oamenii care au muncit şi au câstigat voturi pentru partid şi este absolut firesc ca o decizie atât de importantă, drumul pe care urmează să meargă PDL, să le aparţină. Ei sunt cei reprezentativi şi lor ar trebui sa li se ofere posibilitatea de a se exprima prin vot”, a afirmat Udrea.

Ea a mai spus că această propunere are avantajul de a reduce riscul ,,aranjamentelor” care se pot face pentru listele de delegaţi pentru fiecare judeţ în parte. ,,Daca se respectă criteriul pe care-l propun, un preşedinte de organizaţie judeţeană nu va putea pune pe oricine doreşte el pe listă, rude sau apropiaţi din afară sau din interiorul partidului doar pentru a face un joc în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi”, a explicat democrat-liberala.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 3 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 9 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 11 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 4 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 6 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 2 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 12 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

-0°/9°
Constanta
acum

mie.

0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

2°/7°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°