Agenţia de presă Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, organizează, miercuri seară, Gala Mediafax 2013, eveniment dedicat valorilor şi ştirilor bune, în care vor fi marcate principalele evenimente şi vor fi premiaţi eroii ştirilor bune ale anului trecut.
La evenimentul care va avea loc la Ateneul Român au fost invitaţi protagoniştii celor mai importante ştiri furnizate de Agenţia de presă MEDIAFAX în cursul anului 2012, oameni reprezentând valorile în care jurnaliştii agenţiei cred, personalităţi politice, reprezentanţi ai instituţiilor statului, oameni de afaceri, de cultură, sportivi.
Anul 2012 a fost unul dintre cei mai agitaţi după Revoluţia din decembrie 1989, începând cu proteste de stradă şi sfârşindu-se cu alegerile parlamentare şi cu un nou guvern. România a trecut prin perioade dificile, dar au fost şi evenimente deosebite în 2012, Gala Mediafax rememorând atât tulburările sociale şi politice, cât şi lucrurile bune care ne îndeamnă să sperăm. Cel mai important moment al galei îi va aduce în prim-plan pe aceia care au reuşit sa rămână în memoria colectivă cu fapte bune şi realizări deosebite, ei urmând să fie premiaţi de jurnaliştii agenţiei.
Astfel, Mediafax va sărbători valorile după care îşi ghidează întreaga activitate jurnalistică: adevăr, profesionalism, inovaţie, curaj, ambiţie, atitudine, respect, iniţiativă, obiectivitate.
Gala Mediafax 2013 este organizată cu sprijinul Romtelecom, EON, Asirom, Alpha Bank, Kinstellar, Bancpost, Cosmote, Sanofi, Azomureş, Ţiriac Auto, City Insurance, JTI, Immofinanz Group, Bergenbier, Nissa şi Trends by Adina Buzatu.
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania face în prezent parte din cel mai mare grup media din România, Mediafax Group, şi are peste 2.000 de clienţi din