Michaela Mircioiu Jurat, o femeie de 61 de ani din oraşul Zlatna, judeţul Alba, a ajuns un exemplu de urmat printre bolnavii de scleroză multiplă din România. Chiar dacă au trecut aproape patru decenii de la declanşarea problemelor medicale, femeia a refuzat să renunţe la luptă.
Femeia din Zlatna a aflat de cumplita boală numită scleroză multiplă pe vremea când tinerele de vârsta ei visau la lucruri dintre cele mai îndrăzneţe. Totul s-a declanşat, povesteşte Michaela, în studenţie.
Boala, declanşată de o răceală în studenţie
„Eram în anul IV la Facultatea de Chimie din Cluj Napoca. În urma unei viroze foarte puternice, am constatat că atunci când urcam scările obosesc foarte tare. Iniţial, medicii mi-au spus că sunt intoxicată cu oxizi de azot. Eu am bănuit că e ceva mai grav şi pe urmă am aflat crudul adevăr, că sufeream de scleroză multiplă“, aşa descrie Michaela începutul calvarului care avea să-i schimbe viaţa radical.
După absolvirea Facultăţii a urmat stagiatura la „Dero“ Ploieşti, iar de aici a ajuns la Institutul de Cercetări Produse Electrotehnice din Bucureşti. Aici a lucrat ca cercetător chimist timp de 9 ani. În tot acest timp, boala a atacat treptat. Iniţial, s-a trezit cu o semipareză la piciorul stâng. În scurt timp, i-a fost afectat piciorul drept şi mâna dreaptă. Activităţile de zi cu zi au ajuns în timp o adevărată corvoadă, iar urcatul treptelor a devenit pe zi ce trece un lucru tot mai greu. „În ultima zi când am mers la serviciu. La întoarcere, când am coborât din Trabant nu am reuşit să mai merg. Am fost ajutată să ajung acasă, să urc în pat", a spus Michalea Mircioiu. Aşa a ajuns femeia să fie imobilizată la pat şi dependentă de scaunul cu rotile. Asta se întâmpla în urmă cu 22 de ani.
Transplant de celule stem în China
De atunci, a probat toate tratamentele cunoscute sau experim