Profitând de vremea blândă a acestui început de an, o serie de administraţii nu au mai aşteptat primăvara… calendaristică pentru a relua ori finaliza unele lucrări exterioare începute anul trecut.
Astfel, la Bocsig, edilul Florin Ciul ne-a spus recent că se bucură că a putut finaliza lucrările la şcolile din centrul de comună precum şi la grădiniţă, aici intrând şi lucrările la celebrul Castel Karagheorghevici – locaţie ce va găzdui în curând clesele de elevi ce au fost aici înainte de începerea reabilitărilor .
„Am avut iniţiativa de a profita din plin de vremea caldă – mult peste zero grade – din a doua jumătate a lui ianuarie, dar mai ales din această lună şi am reluat şi în parte chiar finalizat lucrările de reabilitare a obiectivelor şcolare, lucrări începute anii trecuţi. Vorbim aici de cele două corpuri ale şcolii şi de grădiniţă. Între timp a intervenit o defecţiune la încălzirea centrală din clădirea cunoscută sub numele de Castelul Karagheorghevici – locaţie ce are acum un aspect cu totul diferit, atât pe exterior, cât şi pe interior, precum şi din punct de vedere al structurii de bază. Lucrările s-au realizat cu finanţatre majoritară din bugetul local, tocmai pentru a le putea grăbi şi finaliza la timp“, ne spunea recent primarul din Bocsig.
Dorinţa administraţiei este ca până la viitoarea vacanţă operaţiile să fie încheiate şi elevii să reia cursurile şi în celebrul corp al şcolii proaspăt reabilitat.
Profitând de vremea blândă a acestui început de an, o serie de administraţii nu au mai aşteptat primăvara… calendaristică pentru a relua ori finaliza unele lucrări exterioare începute anul trecut.
Astfel, la Bocsig, edilul Florin Ciul ne-a spus recent că se bucură că a putut finaliza lucrările la şcolile din centrul de comună precum şi la grădiniţă, aici intrând şi lucrările la celebrul Castel Karagheorghevici – locaţ