Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctoranzii pot amâna susţinerea tezei timp de patru ani

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 20 februarie 2013 ·

Studenţii doctoranzi pot amâna susţinerea tezei de doctorat cu patru ani de la finalizarea studiilor. Măsura se poate aplica doar cu acordul senatului universităţii şi al coordonatorului de lucrare.

Decizia a fost luată ieri în Senat, modificându-se astfel Legea nr. 288/2004, care prevedea dreptul de suspendare a susţinerii tezei de doctorat la maximum trei ani de la finalizarea studiilor. Profesorii universitari spun că modificarea vine în special în sprijinul doctoranzilor care au teze în domeniul tehnic. „În inginerie, de exemplu, tezele de doctorat nu pot fi susţinute imediat după terminarea studiilor, pentru că nu mai sunt teoretice, ci mai mult aplicative, cercetătorul având nevoie de o perioadă în care să facă o parte experimentală, care este complexă şi nu le permite să finalizeze la timp redactarea lucrării. Ei mai au nevoie chiar de patru ani. Nu este la fel de simplu ca în cazul celor care fac cercetare în domeniul ştiinţelor umaniste“, a precizat prof. univ. dr. ing. Nicu Bîzdoacă, de la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, Departamentul Mecatronică.

Doctoranzii pot să aleagă dacă plătesc taxă

Studenţii doctoranzi care prelungesc perioada de redactare a tezei pot decide în ce formă aplică această decizie, cu taxă sau fără. „Studenţii care cer suspendare fără a avea acces la facilităţile universităţii nu plătesc nici o taxă suplimentară. Cei care însă doresc să aibă acces la aparatură, la bibliotecă şi publicaţiile de specialitate trebuie să achite aproximativ 3.000 de lei pe lună. Procedura este valabilă şi pentru cei de la taxă“, a precizat prof. univ. dr. Nicu Bâzdoacă.

Excepţie vor face doar doctoranzii care primesc bursă din fonduri europene. În acest caz, nesusţinerea lucrării de doctorat până la finalizarea studiilor este penalizată cu restituirea totală a bursei pe cei trei ani de studii, sumele depăşind

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 44 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 27 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 10 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°