Sondajele arată că tot mai puţini români cred cu tărie în biserică. Această criză de încredere nu a apărut, însă, din senin. Afacerile bisericii, ţinute la secret pentru mult timp, scandalurile din ultimii ani din jurul Bisericii Ortodoxe, cazurile preoţilor certaţi cu legea, luxul în care purtătorii de sutană vieţuiesc, opulenţa unor lăcaşuri de cult nu puteau rămâne netaxate. Orice popă ce a prins o parohie “bună” reuşeşte în câţiva ani să-şi ridice o vilă, în a cărei curte să-şi parcheze un bolid strălucitor. Face asta din salariul pe care îl încasează lunar graţie dărniciei statului, respectiv a contribuabilului, indiferent de cultul de care aparţine. Un salariu care niciodată nu este suficient, pentru că mai marii bisericii au grijă ca de fiecare dată când fac declaraţii publice să scoată în evidenţă faptul că angajaţii din domeniu “se numără printre categoriile socio-profesionale din România cu cele mai mici salarii”. Aşa mici cum sunt ele, par să fie suficiente pentru ca preotul să nu ţină cont de smerenia predicată în Biblie şi ducă un trai mai mult decât bun.
Interesant este că nici unul dintre oficialii Patriarhiei nu amintesc despre taxele pe care fe
ele bisericeşti le percep credincioşilor, taxe care se materializează într-un nou etaj al vilei, într-o maşină ultimul răcnet. Cu siguranţă printre cei peste 14.000 de preoţi şi diaconi ce stau sub aripa BOR există şi oameni care trăiesc cu greu de la o lună la alta. Nu ei sunt, însă, cei care au contribuit la naşterea acestei probleme de imagine.
Şi înverşunarea cu care susţin nevoia ridicării de noi lăcaşuri de cult i-a costat. În România există, în prezent, 18.300 de biserici, 4.700 de şcoli generale şi 425 de spitale. În timp ce şcolile şi spitalele se închid, pentru reducerea cheltuielilor de la bugetul statului şi eficientizarea activităţii, casele Domnului apar asemeni ciupercilor