Motto: „…Să se revizuiască, primesc …în părţile esenţiale…” (I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”)
Puşi pe vorbe şi fapte mari, liderii USL-ului, proptiţi bine de votul popular, cred că au fost aleşi ca s-o ţină, hojma, într-o veselie, pe la toate ecranele, cu fel de fel de idei, dar şi cu fuse strâmbe din care ar trebui să ne dăm pe seamă care-i mai pisic în raport cu marii motani şi marile mâţe ajunse în fruntea bucatelor Uniunii Europene. Deocamdată, cei din exterior, greu de numit opoziţie, înarmaţi cu pene, vinciuri şi baroase, vor să desfacă o aşchie din blocul USL, dar, asemenea marilor imperii, alianţele politice constituite din incompetenţa vechilor generaţii nu se desfac atunci când ajung la saturaţie, adică atunci când le va sta puterea-n gât, şi asta se întâmplă mai des când „boala” vine din interior. Cazul PNL-ului este edificator în această privinţă; Crin Antonescu nu-i combătut de toţi cei care se cred opoziţie, căţelandri fără colţi, nu, candidatul la preşedinţie al USL este combătut de ai lui, de Tăriceanu care se crede singurul îndreptăţit să-i ia locul lui Băsescu. Mai sunt şi alţii care suferă de sindromul soacrei lui Geoană, din cei care-şi dau cu stângu-n dreptu’, se înalţă pe sine rezemându-se pe rudimente de putere şi, cu toate că nu întâlnesc pe dreapta lor decât câţiva dreptaci, o ţin tot înainte că nimeni nu-i ca ei, purtători de fericire generalizată. În primul şi primul rând, alegerile prezidenţiale sunt departe, iar până atunci are cine să ne roadă urechile cu mari succese în politica externă şi, dacă mai dă o fugă şi pe la Vatican, atunci să te ţii că vine şi cu binecuvântarea Papei, nici prin cap să te mai gândeşti la suspendare.
Eu încă aştept ca vedetele USL să apară la televizor nu mai mult decât o făcea Boc, că, dacă nu şi nu, trebuie să găsim un moş Chiorpec care să le dea câte o răbuială cu dohot pe la bot. Şi
