Intr-un ciclu de mai multe articole dedicate contributiei crestin-democrate la edificarea democratiei europene, domnul Corneliu Leu pune in discutie legatura, considerata intrinseca, intre democratie si egalitate.

Raspunzand provocarii intelectuale a domnului Leu, lansata intr-un moment de restriste atat pentru democratia nationala – decadenta, cat si pentru cea transnationala – emergenta, am incercat, in trei episoade precedente, sa arat ca nu inegalitatea – fie ea intre majoritate si minoritatile nationale fie intre nivelul de educatie al indivizilor – este cauza crizei in care se afla democratia ci fictiunea egalitatii creata prin tot felul de „inginerii” politico-sociale, cu intentia de a substitui o buna politica de gestiune a inegalitatii.

Nascuta intr-o tara cu mentalitati traditionale autoritare si inegalitare, in care interventia autoritatii era menita a face inegalitatea suportabila si chiar echitabila in ordinea sociala, adica in Germania, crestin-democratia are meritul de a promite si permite impacarea democratiei cu inegalitatea. Sub acest aspect ea are capacitatea de a salva democratia nationala, aflata in criza. Pericolul – a carui sesizare justifica intrebarile si nelinistile domnului Leu – este ca fondatorii crestin-democratiei sa doreasca a asocia superioritatea lor doctrinara din perspectiva reinventarii democratiei in statele civice si multiculturale post-moderne, cu superioritatea – ca sa nu zicem cu dominarea – politica.

Infrangerea Germaniei in cel de al doilea razboi mondial si esecul dezastruos si dureros al experientei naziste au deschis camp de afirmare nationala crestin-democratiei germane. Dreapta national-conservatoare era compromisa de colaborarea cu nazismul iar stanga era suspectata daca nu chiar infestata de simpatii marxist-leniniste. Era, deci, nevoie, de o noua ideologie cre sa inspire masele. Aceasta in condit