Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chirurgi de la Colentina au folosit în premieră o proteza sintetică pentru incontinenţa urinară

Publicat in Gandul, miercuri 20 februarie 2013 ·

O echipă de chirurgi de la Colentina au operat 16 paciente cu incontinenţă urinară folosind în premieră o proteza sintetică confecţionată special, cea mai modernă concepţie pentru tratarea acestei suferinţe fiind introdusă de profesorul dr. Wolfram Jager, de la Clinica Chirurgicala din Köln.

Dr. Corina Grigore, de la Spitalul Clinic Colentina-Clinica II Chirurgie Generală, a declarat, pentru MEDIAFAX, că incontinenţa urinară reprezintă o permanentă provocare atât pentru chirurgii generalişti, cât si pentru ginecologi, urologi cât şi geriatri.

"Creşterea speranţei de viaţă a populaţiei, mai ales feminine în ţările dezvoltate, a făcut ca procentul de pacienţi cu incontinenţă urinară să crească şi să reprezinte o problemă socială şi familială. Noile concepte care ţin cont obligatoriu de refacerea staticii pelvine, a ligamentelor uterosacrate şi pubovezicale au adus îmbunătăţiri semnificative cu o rată de succes între 70 şi 80 la sută în refacerea continenţei vezicale. Am optat pentru utilizarea protezelor de PVDF datorită elasticităţii acestora, cicatricii mai suple pe care o formează, cât şi pentru marginile mai puţin traumatice ale plaselor utilizate atât intraabdominal cât şi în perineu. Aceasta tehnică modernă se numeşte Ceresa/Varesa de refacere a staticii pelvine utilizand material alloplastic de tip PVDF şi a fost utilizată la 16 paciente", a explicat medicul Corina Grigore.

Toate cele 16 paciente operate pierdeau urina la tuse, strănut, râs, iar cinci dintre ele chiar şi atunci când stăteau în picioare mai mult timp.

Incontinenţa urinară poate apărea frecvent la femeile care au născut pe cale naturală.

O echipă de chirurgi de la Colentina au operat 16 paciente cu incontinenţă urinară folosind în premieră o proteza sintetică confecţionată special, cea mai modernă concepţie pentru tratarea acestei suferinţe fiind introdusă de pr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°