Oameni buni! V-aş întreba: Cât aţi mai crescut de când aţi fost ultima dată la biserică? Câtă dragoste aţi mai dăruit, câtă rugăciune aţi mai făcut, câtă bucurie aţi făcut celor din jur, dar mai ales celor care vă urăsc pe voi? Vă recomand Psalmul 118 care zice: “Fericiţi cei care păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima
lor. Că n-au umblat în căile Lui cei care lucrează fărădelegea…”.
Un cuvânt al Sf. Ambrozie referitor la acest psalm spune că: a umbla în legea lui Dumnezeu înseamnă să fii ostaş al Domnului – “A sta în Legea lui Dumnezeu – spune el – înseamnă a sta sub comanda unui general”.
La un moment dat, zice: “Niciun soldat nu poate să fie un adevărat ostaş al Generalului (al Domnului), dacă nu stă cu El; dacă i se pare lui că-s mai dulci merele de pe marginea drumului, că-i mai bună apa din fântâna de la marginea drumului; dacă i se pare lui că, luând-o pe scurtătură şi ajungând înaintea celorlalţi, va fi mai demn de laudă decât ceilalţi soldaţi”.
De ce poate fi grav când un soldat face aşa? Pentru că s-ar putea ca merele să fie găunoase şi să rămână singur lângă măr şi mai repede îl va prinde duşmanul; s-ar putea ca apa din fântâna ispititoare de pe margine să fie dătătoare de moarte; şi grăbindu-se să ajungă, pe scurtătură, înaintea celorlalţi, s-ar putea să fie prins şi dat morţii.
A sta în unitate cu Dumnezeu înseamnă să nu te laşi sedus de nimic de la marginea drumului şi să nu ieşi din ordinele Generalului (Dumnezeu). Doar cu El ai şi hrană la vreme, şi loc de odihnă, şi n-o sa mori însetat. Priviţi la “fraţii” fratelui fiului risipitor, la “cuminţii” zilelor noastre, la cei care nu sunt nici calzi, nici reci, nici fricoşi, nici curajoşi; la aceia care sunt supăraţi că Tatăl Ceresc, pentru orice desfrânată întoarsă la Dumnezeu, pentru orice beţiv întors la Dumnezeu… se bucura şi junghie “viţelul cel gras”. Aceştia îl
