Proiectul de lege care obligă firmele să amenajeze spaţii, dotate cu camere video, a fost adoptat ieri de Camera Deputaţilor
Service-ul trebuie să justifice şi costul, uneori foarte ridicat, al intervenţiei
Un proiect de act normativ, aproape uitat în ultimii doi ani de legislativ, şi care prevede că proprietarii de maşini vor putea să asiste vizual la intervenţia din service sau să o urmărească video, a fost adoptat ieri de Camera Deputaţilor cu 324 voturi "pentru" şi doar unul "împotrivă", Camera fiind for decizional.
Potrivit actului normativ, patronii service-urilor vor fi obligaţi să monteze camere video şi să amenajeze spaţii în care clientul poate asista vizual intervenţia din service, dar şi să o conteste, dacă apreciază că aceasta nu este conformă.
"Această reglementare oferă şansa proprietarului unui autoturism, beneficiarului unei astfel de intervenţii în service, să asiste la intervenţia care se face propriei maşini, să conteste. Există, începând cu acest act normativ, obligaţia unui Registru de contestaţii. Contestaţia este iniţiativa cetăţeanului. El poate să conteste în mod absurd. Imediat, însă, în termen de şapte zile, există obligaţia RAR să verifice contestaţia respectivă", a precizat, citat de Mediafax, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, iniţiatorul proiectului.
La zece contestaţii se suspendă licenţa service-ului
Potrivit iniţiatorului actului normativ, la cinci contestaţii consecutive, auditul făcut de Registrul Auto Român asupra service-ului în cauză se repetă, iar dacă acesta se efectuează de două ori în acelaşi an, patronul service-ului rămâne fără licenţă.
Conştient că actul normativ va reprezenta o provocare pentru service-uri, odată ce acestea vor fi obligate să fie transparente, Iulian Iancu a explicat că "service-ul trebuie să justifice în ace