Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEO s-a mutat în noul sediu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 20 februarie 2013 ·

Administraţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) s-a mutat din această săptămână în noua clădire care a fost achiziţionată de la SC Distrigaz Sud Reţele din Târgu Jiu. Suma plătită pentru noul sediu a fost de 1,5 milioane de euro, iar clădirea fusese deja modernizată de către fostul proprietar, în încercarea de a o vinde unei companii mari sau unei bănci. Cumpărător a fost în cele din urmă Complexul Energetic Oltenia. Până săptămâna trecută, administraţia CEO a funcţionat în sediul Sucursalei Miniere din Târgu Jiu, fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia. Potrivit directorului CEO, Laurenţiu Ciurel, s-au mutat în noul sediu doar 140 din cei 180 de salariaţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul birourilor de la sucursala minieră.

40 de oameni, trimişi în producţie

Directorul Laurenţiu Ciurel a precizat că 40 de persoane au fost încadrate la exploatările miniere şi la sucursale, pentru că organigrama era prea încărcată şi personalul era excedentar şi nu îşi mai găsea obiectul muncii în cadrul administraţiei. Angajaţii care au plecat vor activa direct în producţie sau în administraţia unităţilor din zona Rovinari. Şeful CEO a mai spus că mobilitatea şi reorganizarea personalului la firma pe care o conduce va continua, având în vedere că la complexul energetic activează peste o sută de jurişti. Managerul CEO a mai spus că trimiterea minerilor în concediu forţat timp de o săptămână a însemnat reducerea stocurilor de cărbune cu 300.000 de tone, în depozite fiind în prezent 1,3 milioane de tone. Următorul concediu forţat pentru cei 14.000 de mineri ar putea fi cuplat cu minivacanţa de Paşte, mai ales dacă vânzările de energie vor continua să fie scăzute. Ortacii vor beneficia însă de o primă de Paşte de 700 de lei fiecare. Ciurel a menţionat că, dacă anul acesta nu va fi unul secetos, programul de lucru al minerilor ar putea fi red

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°