Moto:

„Ziaristul nu va scrie la ordinul nimănui împotriva propriei sale conştiinţe, şi va face uz de clauza de conştiinţă atunci când între propriile sale convingeri şi politica ziarului se manifestă dezacorduri ireconciliabile” (Ştefan Nemecsek, Presa hunedoreană, I, 2007, p.298).

E curios cum într-o teză de doctorat, prezentată în 2007 spre lectură la o Facultate de Filologie din această ţară, autorul ei să nu fi perceput ritmul şi dinamica schimbărilor social-politice, drumul spre libertate al unui popor scăpat din lesa cenzurii şi a dictaturii personale, ceauşiste. Pentru acest lucru au luptat şi s-au jertfit tinerii revoluţionari din 1989, pentru acest lucru a avut loc amplul proces de schimbare din domeniul presei. Or, cartea lui, în loc să oglindească acest inevitabil proces, vine să consacre presei comuniste osanale de nepermis, mai ales că sunt văzute prin optica luptei de clasă din acei ani şi prin viziunea restrictiv-nostalgică a unuia care a preluat clişeele limbii de lemn şi le-a transpus în câteva capitole demne de a fi situate nu într-o lucrare cu profil filologic-umanist, cum a fost ea direcţionată de subsemnatul, ci într-un fel de galimatias politico-propagandistic de cea mai pură factură comunistă. Sunt de neconceput astăzi aceste capitole, care aduc grave prejudicii opticii de interpretare a autorului care se dovedeşte că n-a făcut saltul „dialectic” al integrării din punct de vedere ideatic, al racordului la etapa trăită în clipa de faţă. Dar acest lucru nu se reflectă nici în modul „partinic” în care autorul abordează presa din anii 1949-1964, numită în genere în literatură drept etapa presei staliniste, şi etapa presei aservite din perioada 1964-1971 (de ce 1971, nu ştim), care la el figurează cu denumiri greu de acceptat. Perioada 1949-1964, perioada represiunii jdanoviste împotriva intelectualităţii, Bisericii şi a chiaburim