IAȘI. Prefectura Iași, în colaborare cu Alianţa Comunităţilor şi Organizaţiilor Rome pentru Democraţie, Universitatea de Arte “George Enescu”, Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi şi Mişcarea mamelor rome “Amarre chave – Copiii noştri”, organizează astăzi o întâlnire de comemorare a dezrobirii romilor din România.
Dezbaterile vor avea loc în Sala Mare a Prefecturii, între orele 12.00- 14.00.
Manifestările vor începe cu un “Te deum“ de pomenire a personalităţilor moldovene, româneşti şi rome, de la Mihail Kogălniceanu, la Barbu Lăutaru și vor continua cu lansarea cărții ”Sclavia rromilor. Legislaţia Sclaviei in Ţările Române“.
”La masa rotundă ce va avea ca temă “Romii – de la Dezrobirea juridică, la Dezrobirea civică“. vom discuta despre situaţia romilor, care rămâne una dramatică, solicitând “a doua abolire“, atât ca incluziune în egalitatea de şanse, dar şi ca responsabilitate socială faţă de comunitatea din care fac parte”, a declarat Elena Motaș, consilierul pe probleme de romi al prefectului.
IAȘI. Prefectura Iași, în colaborare cu Alianţa Comunităţilor şi Organizaţiilor Rome pentru Democraţie, Universitatea de Arte “George Enescu”, Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi şi Mişcarea mamelor rome “Amarre chave – Copiii noştri”, organizează astăzi o întâlnire de comemorare a dezrobirii romilor din România.
Dezbaterile vor avea loc în Sala Mare a Prefecturii, între orele 12.00- 14.00.
Manifestările vor începe cu un “Te deum“ de pomenire a personalităţilor moldovene, româneşti şi rome, de la Mihail Kogălniceanu, la Barbu Lăutaru și vor continua cu lansarea cărții ”Sclavia rromilor. Legislaţia Sclaviei in Ţările Române“.
”La masa rotundă ce va avea ca temă “Romii – de la Dezrobirea juridică, la Dezrobirea civică“. vom discuta despre situaţia romilor, care rămâne una dramatică, solicitând “a doua abolire“, atât ca incluziune î