Farfuridi: Ajungem dar la chestiunea reviziunii Constituţiunii şi Legii Electorale....(…). Într- o chestiune politică... şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării... să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte... (se încurcă, asudă şi înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?... Da... Pentru ce?... Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi... idei subversive... (asudă şi se rătăceşte din ce în ce) şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România... (cu tărie) ţara în sfârşit... cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă...(…) Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!
Şi nu am ieşit.
Caragiale a scris O scrisoare pierdută în 1884, dar evenimentele din piesă sunt situate în 1883. Astăzi suntem în 2013. Coincidenţă?
O sută treizeci de ani. O sumă rotundă. Interesant!
Au trecut o sută treizeci de ani? Poate pentru alţii, căci aici lucrurile par a fi rămas pe loc. Aceeaşi perspectivă a revizuirii Constituţiei şi a Legii Electorale fără să se schimbe sau invers, aceleaşi personaje, aceeaşi vorbărie găunoasă, aceeaşi combinaţie putrefiantă de minciună, hoţie, şmecherie. Farfuridi a avut dreptate: din această dilemă nu am ieşit.
Prima modernizare a României, a doua modernizare a României
Similitudinile nu se opresc la cele de mai sus. 1883 era la 24 de ani distanţă de Unirea Pr
