Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POMELNIC, la 157 de ani de la eliberarea din sclavie a rromilor din România

Publicat in Adevarul, miercuri 20 februarie 2013 ·

20 februarie 1856: "O zi de solemnitate publică se va hotărâ în care să se celebreze pe fiecare an în eternitate acest act al desfiinţării sclaviei din Prinţipat. În această zi se va face slujbă mare în toate bisericile şi se vor citi numele tuturor acelor binefăcători care vor fi dăruit liberarea sclavilor" Pomelnic dictat, din ceruri, de mama mea, pentru cei morţi şi cei vii, la celebrarea a 157 de ani de la Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc, adoptată de domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbey şi Divanul Ţarii Românesti:

1.MULŢUMIM Sfintei Fecioare Maria, născătoare de Dumnezeu, pentru că de la ea am învăţat cum dragostea de mamă înseamnă suferinţă, dar şi împlinire; 2.MULŢUMIM patroanei Europei, Sfintei Teresa Benedicta (Edith Stein), cea martirizată în lagărele morţii de la Auschwitz, pentru că a pus mai presus de salvarea propriei vieţi iubirea de aproape, indiferent de originea etnică sau religioasă; 3.MULŢUMIM Cuvioasei Atanasia Egumena din Egina pentru că ne-a îngrijit strămoşii şi i-a povăţuit cu dragoste, când toti îi urau de moarte, pilda ei caritabilă ne va fi mereu o ţintă a vieţii; 4.MULŢUMIM strămoaşei noastre persane Rabia al-Adawiyya, care mergea pe drumuri cu foc şi apă, ca să stingă Iadul şi Raiul, pentru ca să nu ne gândim decât la iubirea de Dumnezeu şi de oameni; 5.MULŢUMIM învăţaţilor persani sufişti martiri Al Hallaj si Sohrawardi, şi urmaşului lor, Rumi, de la care strămoşii nostri au învăţat că in fiecare om este ceva divin şi că toate oceanele lumii încap într-o lacrimă de dor pentru ceea ce merită iubit; 6.MULŢUMIM preafericitei Maica Tereza, patroana săracilor, că a dus mai departe crezul strămoşilor ei şi ai noştri, că iubirea înseamnă caritate, grijă faţă de cel neajutorat; 7.MULŢUMIM învăţatei Hannah Arendt, care ne-a arătat în scrierile ei că răul nu ne poate atinge, dacă dragostea este în inimă,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 30 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Bărbat de 71 de ani, lăsat în libertate după ce a bătut cu sălbăticie un pui de câine și i-a ameninţat cu moartea pe cei care au încercat să apere animalul

HotNews acum 18 minute
Un bărbat de 71 de ani care a agresat grav un pui de câine pe o stradă din Sectorul 5 și a devenit violent față de trecătorii care au încercat să intervină a fost lăsat în libertate de judecători, deși procurorii ceruseră arestarea preventivă a aces

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 21 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°