Biblioteca Judeţeană devine în această perioadă gazda mai multor evenimente, împletind manifestările culturale cu cele tradiţionale.
Mâine, de la ora 12.00, în aula bibliotecii, va avea loc lansarea volumului „Dreptul la opinie” semnat de Marcel Isbăşoiu. „Tulburările instituţionale din decembrie ’89, care au dus la schimbarea regimului politic în România, au determinat mutaţii semnificative în plan spiritual. Mulţi dintre cei care ar fi avut ceva de spus în defunctul regim au devenit vocali şi argumentaţi în zicerile/spusele lor în mass-media autohtonă. (...)După 1990 am încercat să-mi argumentez opinii în legătură cu diversele probleme ale comunităţii – sporadic – chiar în scris. Am stârnit iritarea/nemulţumirea unora, comentarii apreciative/laudative din partea altora. Primii m-au timorat şi au determinat concluzii privind zădărnicia demersurilor...”, spune autorul despre volumul ce urmează să fie prezentat mâine în faţa cititorilor şi a altor scriitori buzoieni.
Tot la Biblioteca Judeţeană va avea loc începând de luni, ora 12.00, expoziţia de mărţişoare cu vânzare organizată de Centrul Creaţiei Populare Buzău. Este vorba despre creaţii realizate de meşterii populari buzoieni.
Biblioteca Judeţeană devine în această perioadă gazda mai multor evenimente, împletind manifestările culturale cu cele tradiţionale.
Mâine, de la ora 12.00, în aula bibliotecii, va avea loc lansarea volumului „Dreptul la opinie” semnat de Marcel Isbăşoiu. „Tulburările instituţionale din decembrie ’89, care au dus la schimbarea regimului politic în România, au determinat mutaţii semnificative în plan spiritual. Mulţi dintre cei care ar fi avut ceva de spus în defunctul regim au devenit vocali şi argumentaţi în zicerile/spusele lor în mass-media autohtonă. (...)După 1990 am încercat să-mi argumentez opinii în legătură cu diversele probleme ale comunităţii – sporad