* aceasta este valoarea finală de atribuire a contractului lansat de Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei * câştigătoare este o firmă din Bucureşti * filmările se vor face pe parcursul a patru anotimpuri
Regia autonomă "Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei" a atribuit contractul privind realizrea unui film documentar de promovare a speciilor şi habitatelor din zona iezerului Chiriloaia - Insula Fundu Mare. Faţă de valoarea de lansare a procedurii, undeva la 20.000 euro, adjudecarea s-a făcut la circa 19.000 euro (85.800 lei fără TVA), către o firmă din capitală. Este vorba despre "Media Promotion" SRL, care la procedura lansată de instituţia brăileană a avut un singur contraofertant. De aceşti bani firma va face filmările la documentar, pe durata a patru anotimpuri (începând din această primăvară), folosind inclusiv cameră cu senzor, cameră subacvatică, dar şi macara cu braţ de 9 metri cu cap pe 3 axe.
Important de punctat este faptul că acest contract se înscrie într-un program finanţat din fonduri comunitare, mai precis este vorba despre Programul Operaţional Sectorial de Mediu.
* aceasta este valoarea finală de atribuire a contractului lansat de Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei * câştigătoare este o firmă din Bucureşti * filmările se vor face pe parcursul a patru anotimpuri
Regia autonomă "Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei" a atribuit contractul privind realizrea unui film documentar de promovare a speciilor şi habitatelor din zona iezerului Chiriloaia - Insula Fundu Mare. Faţă de valoarea de lansare a procedurii, undeva la 20.000 euro, adjudecarea s-a făcut la circa 19.000 euro (85.800 lei fără TVA), către o firmă din capitală. Este vorba despre "Media Promotion" SRL, care la procedura lansată de instituţia brăileană a avut un singur contraofertant.