Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străzi ca-n palmă în municipiu

Publicat in Impact in Gorj, joi 21 februarie 2013 ·

Luna martie vine cu veşti bune pentru şoferii care tranzitează municipiul Târgu-Jiu. Astfel, autorităţile locale promit reparaţii capitale în cazul unor străzi din municipiu, străzi care între timp s-au transformat în adevărate capcane pentru conducătorii auto. Alexandru Zaharia a declarat că vor exista mai multe etape ale „proiectului de reparaţii capitale”, în prima etapă fiind vorba de străzi precum Panduraşul, Vasile Alexandri, Prelungire Făgăraş sau Alexandru Ioan Cuza. „Deocamdată intervenim în prima etapă, mai puţin pe cele care s-a intervenit anul trecut. Trebuie să vedem care intră la reparaţii capitale, care intră la refacere integrală. Printre străzile care intră la reparaţii capitale se numără Panduraşul, Mesteacănul, Vasile Alexandri care duce către Campusul Universitar, Prelungire Făgăraş, A.I. Cuza. Sunt mai multe, însă trebuie să corelăm acest program cu ISPA. Programul este mult mai amplu, trebuie să ţinem cont şi de intervenţia Aparegio, în aşa fel încât să nu îi încurcăm pe colegii de la Aparegio. Mai avem vreo patru cartiere care au rămas în mod special Cartierul Olari, A.I. Cuza, Debarcader, Comuna din Paris, parcări de reşedinţă, mai sunt şi câteva garaje izolate care trebuie demolate. Acestea sunt în primă fază, dar vom lucra şi în alte etape. Intervenim pe toate străzile parţial”, a spus Alexandru Zaharia, directorul Edilitara, ieri în cadrul unei conferinţe de presă.

Luna martie vine cu veşti bune pentru şoferii care tranzitează municipiul Târgu-Jiu. Astfel, autorităţile locale promit reparaţii capitale în cazul unor străzi din municipiu, străzi care între timp s-au transformat în adevărate capcane pentru conducătorii auto. Alexandru Zaharia a declarat că vor exista mai multe etape ale „proiectului de reparaţii capitale”, în prima etapă fiind vorba de străzi precum Panduraşul, Vasile Alexandri, Prelungire Făgăraş sau Alexandru Ioan

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 43 minute
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum 20 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum o ora
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum o ora
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone în regiunea rusă Briansk – oficiali ruşi

News.ro acum 3 ore
Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone vizând regiunea de vest a Rusiei Briansk şi alte regiuni, dar fără nicio pagubă raportată, au declarat duminică oficiali ruşi, transmite Reuters. Cel puţin 30 de drone au fost distruse deasupra Briansk, ca

China şi UE au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea de tarife suplimentare importurilor de vehicule electrice chineze

News.ro acum 44 minute
China şi Uniunea Europeană au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea planificată a tarifelor suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) de fabricaţie chineză care sunt importate pe piaţa europeană, au declarat sâmbătă înalţi ofici

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Aeroportul din Manchester, paralizat după o pană de curent. Mii de oameni s-au trezit cu zborurile anulate

Gandul acum o ora
Aeroportul din Manchester a fost cuprins de haos, duminică dimineață, după ce toate zborurile au fost anulate sau întârziate din cauza unei avarii uriașe la rețeaua electrică. Mii de călători care așteptau să fie îmbarcați s-au revoltat pe holurile

Ungaria își crește numărul de rezerviști pentru apărarea teritoriului. Avantajele promise recruților

Ziare.com acum o ora
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/27°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°