Intervenţiile lui Traian Băsescu din ultima vreme au zguduit aripa dură şi imobilă a PDL, aceeaşi care acum aproape un an a gestionat în mod suspect operaţiunea USL de cumpărare a unor parlamentari democrat-liberali şi la finele căreia Guvernul Ungureanu a căzut la prima moţiune de cenzură, PDL a intrat în opoziţie, iar statul de drept în trepidaţii.

Pentru a-şi asigura continuitatea la şefia partidului, Vasile Blaga, sub conducerea căruia democrat-liberalii au ajuns să deranjeze Puterea cam cât irită firul de praf pielea de elefant, încearcă să-şi construiască apărarea grupând în jurul său baronii locali ai PDL, latrând spre Cotroceni mai abitir decât spre Palatul Victoria şi exprimându-şi, cui vrea să audă, surprinderea sinceră faţă de atitudinea incorectă a unui Traian Băsescu nerecunoscător cu cei care l-au sprijinit în două campanii de suspendare.

Dar dacă Blaga ar fi fost dintotdeauna atât de buldog pe cât se arată zilele astea, de ce a aşteptat atâtea luni pentru a da de pământ cu şeful statului?

Ce calcul politic sau personal l-a împiedicat să facă asta încă din vara anului trecut, de pildă, când poziţia sa în partid era cu siguranţă mai solidă decât acum, când el era călăreţul şi Emil Boc, premierul preferat al lui Traian Băsescu, un ponei pe care aripa Blaga îl voia fix împăiat?

În fine, de unde atâta energie şi de unde atâta legitimitate pe Vasile Blaga acum, când, ca preşedinte în exerciţiu al PDL, are deja în portofoliu o rundă de alegeri parlamentare pe care partidul le-a pierdut cu scor penibil, dar şi un stil de a face opoziţie etichetabil, în cel mai bun caz, ca prost, iar în cel mai rău, ca blat?

Ce vreau să spun este că Vasile Blaga şi culisele netransparente ale partidului nu au devenit peste noapte ţintele explicite şi predilecte ale lui Traian Băsescu.

Un Băsescu, e drept, tot mai iritat că PDL-ul pe care odat