Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu, fost președinte interimar al Republicii Moldova, a cerut astăzi demisia de onoare a premierului Vlad Filat ca urmare a difuzării unor interceptări de convorbiri telefonice în care Filat, precum şi alţi funcţionari, dădeau indicaţii şefului Inspectoratului Fiscal. În acelaşi timp, Partidul Liberal Democrat (PLDM), condus de Filat, califică aceste declaraţii drept “lipsite de sens şi de viziune politică" Sursa: CODRIN PRISECARU
“Demisia de onoare a tuturor funcţionarilor implicaţi, inclusiv a prim-ministrului, este iminentă în asemenea cazuri, iar PLDM trebuie să înainteze altă candidatură", a declarat Mihai Ghimpu în cadrul unui briefing, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, vicepreşedintele PLDM Vadim Pisrinciuc a susţinut, într-o conferinţă de presă, că prin aceste alegaţii, PL demonstrează că, împreună cu alte partide parlamentare, ar dori provocarea alegerilor parlamentare anticipate şi subminarea agendei europene a Republicii Moldova.
Declaraţiile au fost făcute în contextul crizei politice de la Chişinău, după ce, acum o săptămână, PLDM a denunţat acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), aflată la guvernare, şi a anunţat că elaborează un nou document, care nu ar mai permite liderilor AIE să se implice în activitatea instituţiilor statului.
Ulterior, deputaţii liberal-democraţi împreună cu cei comunişti au votat pentru desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al parlamentului, deţinută de Vlad Plahotniuc, un influent om de afaceri şi politician în cadrul Partidului Democrat. În urma acestui vot, Partidul Democrat a cerut demisia lui Filat şi a anunţat că de fapt AIE nu mai există.
Între timp, mai mulţi funcţionari propuşi de PLDM au intrat în vizorul Centrului Naţional Anticorupţie, iar şeful fiscului a fost arestat. Filat acuză Centrul