Reprezentanţii Administrației Bazinale de Apă Mureș și omologii lor maghiari din partea Alsó-Tisza-vidéki Vizűgy Igazgatoság Szeged au susţinut, ieri, la Arad, şedinţa de încheiere a unui proiect comun demarat în ianuarie 2011.
Întâlnirea s-a derulat la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad, iar Caius Parpală, director al instituţiei ce a găzduit evenimentul, a fost cel care a deschis şedinţa de ieri. Au urmat prezentări ale proiectului, aşa cum acesta s-a derulat timp de doi ani în partea română şi în cea maghiară, susţinute de managerii de proiect. Monica Gheorghe, manager de proiect şi director tehnic Admi- nistrare Resurse de Apă în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, Târgu Mureş şi Frank Szabolcs, din partea ATI-VIZIG Szeged au vorbit despre etapele proiectului, greutăţile întâmpinate pe parcurs, dar şi despre experienţele pozitive dobândite la final de drum. La rândul său Kozák Péter, director al ATI-VIZIG, a precizat că parteneriatul de succes româno-maghiar a făcut ca proiectul încheiat ieri să constituie o realizare sub toate aspectele.
„Dezvoltarea protecţiei împotriva inundaţiilor în zona de interes comun româno-ungar pe râul Mureş” este un proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi realizat „în oglindă” liderul de proiect Alsó-Tisza-vidéki Vizűgy Igazgatoság Szeged (ATI-VIZIG)Ungaria şi Administraţia Naţională „Apele Române”- Administraţia Bazinală de Apă Mureş. Lucrările derulate pe parcursul a 24 de luni au vizat reabilitarea unui număr de zece centre de intervenţie, dintre care cinci aflate pe teritoriul României, asfaltarea coronamentului digului râului Mureş pe o lungime de 4.040 de metri în zona Cenad-Timiş, respectiv 2.500 de metri de pietruire a digului în zona oraşelor Mako şi Hódmezővásárhely. Bugetul total alocat proiectului româno-maghiar a fost de 1.858.453,24 de euro, din care