Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sofismele lui Băsescu

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 20 februarie 2013 ·

Sofismele gen Băsescu sunt unice. Indestructibile. Zice domnia sa că nu se amestecă în procesul electoral interior din PDL. Şi încearcă să ne convingă că demolarea lui Blaga, acuza de incompetenţă şi de partizare cu duşmanul constituie neamestec. Doar nişte observaţii aparţinând unui simplu spectator de pe margine. În acelaşi timp, preşedintele ţine să precizeze că dacă s-ar amesteca, ar face-o doar când va constata că competiţia e incorectă. Adică, dacă se va dovedi că Elena Udrea este împiedicată să câştige, cum de altfel doreşte el. Altminteri, Traian Băsescu vrea să dea impresia că este o persoană animată doar de dorinţa ca în PDL să câştige cel mai bun. Doar că precizează din capul locului cine consideră el că este cea mai bună.

Ieşirea la rampă cu un discurs de o violenţă nemaimanifestată până acum la adresa unui lider sau a unei formaţiuni politice are o explicaţie de ordin psihologic: marea, enorma sa frustrare în faţa unei situaţii în care nu mai deţine instrumente de intervenţie. În cei opt ani de când este în scaun cea mai fastă etapă a sa a fost cea în care Boc era şef de partid şi premier. Instrumentul perfect, fără ambiţii proprii, fără personalitate, Boc a aceptat ca pe un lucru firesc să-i cedeze iniţiativa în orice situaţie şi să nu-i iasă din cuvânt. A fost şi suprema revanşă a preşedintelui după perioada sumbră în care Tăriceanu îi alungase partidul de la putere şi nici pe el nu-l prea băga în seamă. Acum Băsescu trece printr-o încercare similară. Doar că, în locul unei jucării pe care încă ar mai putea să o manevreze prin Boc - partidul - acum se vede lipsit şi de aceasta. Pentru un preşedinte-jucător este suprema umilinţă şi ura sa nedisimulată faţă de Blaga, este expresia unei veritabile disperări. Alegerile din PDL constituie ultima sa şansă de a putea reveni în joc. Altminteri va fi “out” şi nu-i va mai rămâne decât s-aştepte rese

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 21 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 54 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°