Marcel Pigulea, coordonator în anii ’80 al centrului „Luceafărul”, vorbeşte despre Hagi, despre condiţiile de ieri şi de azi şi despre ce trebuie să facă acum un tânăr jucăt
O duzină de puşti se zbenguie pe terenul sintetic din vecinătatea „Arenei Naţionale”. În plină iarnă, coloanele de beton ale noului stadion colorează şi mai mult peisajul în gri. Probabil că, din când în când, în gândurile puştilor încolţeşte ideea că vor juca şi ei peste câţiva ani pe stadionul pe care Radamel Falcao a scris istorie vara trecută la finala Europa League dintre Atletico Madrid şi Bilbao. Ori pe locul pe care au „cântat” ghetele lui Dobrin, Balaci şi Hagi.
Hagi, Belodedici, Săndoi, Gică Popescu, Contra…
La marginea terenului, un bărbat cu părul albit de timp şi de pasiune urmăreşte antrenamentul. La 70 de ani, pe care nu-i arată, prin mâinile şi prin ochii lui Marcel Pigulea au trecut mii de tineri fotbalişti. La vremea lor, pe copii îi chema Hagi Gheorghe, Belodedici Miodrag, Mateuţ Dorin, Săndoi Emil, Popescu Gheorghe, Contra Cosmin, Mihali Gheorghe, Luţu Ionuţ. A fost, între 1980 şi 1987, coordonatorul centrului „Luceafărul”, laboratorul după care fotbalul românesc mai suspină şi azi când vine vorba.
Marcel Pigulea îşi aminteşte fiecare detaliu ca şi cum toate acestea s-ar fi întâmplat ieri. „«Luceafărul» a luat fiinţă în 1977. Eu am venit în 1980. Antrenasem Poli Timişoara şi Chimia Râmnicu Vâlcea, dar Dan Lăzărescu, atunci secretar la Federaţia Română de Fotbal mi-a propus să mă ocup de copii şi juniori.
Nu era o funcţie în luminile rampei cum se zice, nici aşa de bine plătit nu eram cum fusesem la cluburi, dar m-a încântat ideea. «Luceafărul» reunea atunci copiii din loturile de juniori. Aveam 3 grupe, dacă- mi amintesc eu bine. Grupele de 14, 15 şi 16 ani. Eu antrenam grupa de 16 ani şi eram şi coordonatorul centrului. Aveam cam două echipe pentru
