Boiko Borisov al Bulgariei, fostul bodyguard al dictatorului Jivkov şi al regelui Simeon al II-lea, a făcut miercuri un anunţ şocant pentru ţara lui, care trebuie să fi provocat nişte fiori reci şi în anumite medii bucureştene. După zece zile în care am asistat la cele mai ample proteste de care a avut parte Bulgaria post-comunistă, Borisov a venit cu vestea demisiei sale şi a întregului guvern. Atât de hotărât este bulgarul să se dea la o parte, încât a subliniat că nu intră nici în guvernul interimar. Unul dintre zecile de mii de protestatari, însă, îmi spune că manifestaţiile continuă şi că oamenii îl vor pe Boiko înapoi.
Presa bulgară scrie că demisia ar fi fost o decizie luată pe moment - premierul se afla în Parlament, unde se vota remanierea guvernului, când a decis să spună "gata" în numele tuturor. Ipoteza pare să se susţină, dat fiind că mai mulţi membri ai cabinetului Borisov şi-au exprimat surprinderea în presă, de la care au şi aflat despre demisiile lor.
"Nu voi face parte dintr-un guvern sub care poliţia bate oameni", a explicat premierul. Cu un discurs care redă corect realitatea sumbră din Bulgaria, de-a dreptul emoţionant şi nefiresc parcă din gura unui uriaş acuzat atât de des de corupţie, Borisov şi-a "împachetat" demisia drept una de onoare, punându-i şi "fundiţa" discursivă a demnităţii şi patriotismului: "Poporul ne-a dat puterea, astăzi îi înapoiem această putere". "Fiecare picătură de sânge e o ruşine pentru noi". "Am făcut tot ce am putut în ultimii patru ani". "Nu am nimic de câştigat dacă oamenii ne urăsc".
Protestele din Bulgaria au început acum mai bine de o săptămână, din cauza creşterii uluitoare a facturilor la energie electrică (vecinii de peste Dunăre au ajuns să plătească şi dublu în luna ianuarie faţă de luna decembrie). Treptat, oamenii şi-au extins protestul, pentru că şi-au dat seama că facturile la cure