Lucrurile nu se mişcă bine în România, în Europa şi în lume. Şi, când spun „lucrurile”, mă refer atât la bani, cât şi la şuruburi, piuliţe, roţi, table, sârme, curent electric, asfalt etc. Tot mai multe firme private dau faliment, firme de stat intră în incapacitate de plată şi insolvenţă, primăriile se sufocă de datorii şi statele acumulează datorii pe care nu le pot plăti. Nu are rost să enumăr aici miile de firme private sau de stat care au falimetat ori au făcut pasul către faliment.
E adevărat, fenomenul datoriilor nu este specific numai acestei perioade de criză. Şi în timpul exploziei economice din anii 2004-2008 se acumulau datorii, însă banii se mişcau, mereu apăreau noi firme, se lansau noi proiecte, finanţate de bănci, iar noile firme şi proiecte aveau nevoie de materiale, de produse, de componente, care erau furnizate de alte firme. Astfel că economia era în expansiune, însă datoriile se acumulau exponenţial. Deci, undeva la nivelul marilor corporaţii financiare s-a hotărât că nu e bine. Datoriile nu se pot rostogoli la nesfârşit.
Din momentul în care lumea a luat la cunoştinţă că dezvoltarea economică nu e sănătoasă şi băncile înregistrează profituri numai pe hârtie, dar, în realitate, banii nu se mai întorc în bănci, politica financiară mondială s-a schimbat. Astăzi nu se mai dau credite decât dacă există certitudinea că vor fi returnate. Cine poate, însă, certifica o astfel de certitudine?! Nimeni, pentru că orice intreprindere economică este o aventură. Băncile, însă, nu mai vor „aventuri”, deci, nu mai finanţează aproape nimic. Stau pe bani, ca cloşca pe ouăle stricate, fără nicio şansă de a face pui. În acest timp, datoriile în loc să scadă, cresc vertiginos. Pentru că fără o circulaţie susţinută şi fluentă a banilor, se fac prea puţine lucruri noi. Dacă nu se fac lucruri, nu există consum, banii nu sunt atraşi, nu se mişcă, de
