Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profit și vânzări record pentru Petrom în 2012

Publicat in Ora de Timis, joi 21 februarie 2013 ·

Maxim istoric pentru Petrom în 2012. Compania a întregistrat un profit record de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%.

Vânzările Petrom au crescut cu 16% anul trecut, la valoarea record de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro).

“După o perioadă recentă caracterizată prin preţuri volatile ale ţiţeiului şi incertitudine macroeconomică, 2012 a fost un an de relativă stabilitate, cu performanţă operaţională şi financiară foarte bună pentru Petrom. Acesta a fost rezultatul investiţiilor semnificative efectuate în activităţile noastre principale în anii precedenţi şi al accentului pus pe excelenţă operaţională. În activitatea operaţională, am compensat în mare măsură declinul natural al producţiei de hidrocarburi şi am urmărit oportunităţile de explorare, am demarat exploatarea comercială a centralei electrice de la Brazi şi am realizat îmbunătăţiri progresive ale structurii mixului nostru de produse din rafinare”, a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.

Petrom a contribuit anul trecut cu 1,27 miliarde de euro la profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) al OMV, reprezentând 41% din câştigul de 3,1 miliarde de euro raportat de grupul austriac de petrol şi gaze, care a consemnat un avans de 24% faţă de anul 2011, potrivit Mediafax.

În 2011, Petrom a adus 1,165 miliarde de euro la profitul EBIT al OMV.

Potrivit raportului financiar al grupului, vânzările la nivelul producătorului austriac de petrol au avansat cu 25% anul trecut, de la 34 miliarde de euro în 2011 la 42,65 miliarde de euro.

Maxim istoric pentru Petrom în 2012. Compania a întregistrat un profit record de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%.

Vânzările Petrom au crescut cu 16% anul trecut, la valoarea record de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro).

“După o perioadă recentă caracterizată prin pr

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum o ora
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°