Renunţarea la combustibilii proveniţi din ţiţei nu ar însemna doar înlocuirea benzinăriilor cu staţii de încărcare cu hidrogen sau, şi mai comod, cu priza de acasă, ci ar afecta în mod semnificativ PIB-ul, piaţa muncii sau bugetul
Agenţia pentru Energie a Statelor Unite estima recent că subsolul planetei conţine suficiente rezerve de petrol pentru cel puţin 25 de ani de acum încolo. Alte surse, care iau în calcul producţia actuală versus rezervele dovedite, vorbesc de asigurarea necesarului de ţiţei pentru următorii 50 de ani. În timp ce cele mai optimiste estimări, care se bazează şi pe evoluţia tehnologică ce ar urma să crească atât cantitatea de petrol descoperită, cât şi rata de recuperare din zăcăminte, indică o acoperire a cererii pentru 80 sau chiar 100 de ani.
La prima vedere, s-ar părea că nu vom asista prea curând la o dispariţie a economiei bazate pe petrol. Însă dacă luăm în calcul preţul de extracţie, transport şi prelucrare a ţiţeiului, poluarea (de la explorare şi extracţie până la folosirea produşilor finali) ori faptul că majoritatea rezervelor de „aur negru“ ale globului sunt în mâna unor regimuri autoritare, perspectiva se schimbă. Iar viaţa fără petrol ar putea deveni realitate chiar mai repede decât ne-am închipui.
Impactul unei astfel de schimbări ar fi mai mare decât ne imaginăm, atât la nivel mondial, cât şi în propria noastră curte. Ar însemna, printre altele, dispariţia (sau, unde este posibil, reconversia totală) a unor nume precum OMV Petrom (22.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 16,5 miliarde de lei în 2011), Rompetrol (3.600 de angajaţi şi 17,8 miliarde de lei cifră cumulată de afaceri în 2011 pentru Downstream şi Rafinare), Lukoil, Conpet sau Oil Terminal. Împreună cu firmele mai mici din domeniu, acestea cântăresc, potrivit unor estimări grosiere, în jur de 5% din PIB-ul României.
Dacă petrolul ar de
