Preot loan ŞTEFĂNESCU Din Sf. Evanghelie observăm că Mântuitorul lisus Hristos, când vorbeşte, nu vorbeşte la timpul trecut niciodată. De fiecare dată, prin cuvântul Său, ne pune la inimă învăţături folositoare pentru mântuirea noastră. Vorbeşte despre curaj, înaintea încercării; vorbeşte despre demnitate, înainte de a I se da cu totul peste cap demnitatea cu care venise în mijlocul nostru.

Vorbeşte despre dragoste şi despre robie binecuvântată, înainte ca ceilalţi să-l trădeze stăpânia şi puterea şi slava. El ne spune că un om oarecare pleacă şi dăruieşte slugilor sale, lucrătorilor săi, o parte din averea sa: fiecăruia după cât poate duce. Şi am văzut: unuia îi dă cinci; altuia – doi; iar ultimului dintre ei, un singur talant. Mare taină este această împărţire, pentru că, la întoarcerea Mântuitorului, lucrurile nu par a fi schimbate prea mult: cel cu cinci îi dă înapoi cinci plus cinci; cel cu doi îi dă înapoi doi plus doi; iar ultimul îi dă un talant înapoi.

Primul şi al doilea neguţătoriseră bine talanţii, numai ultimul ascunde în pământ talantul, ca nu cumva, venind stăpânul, pe care-l ştia “om aspru”, să-i ceară înapoi talantul, şi el să nu i-l poată da. Matematic, calculând contabi-liceşte, stăpânul îşi dublase suma; nu pierduse nimic.

Ceea ce l-a deranjat însă nu este faptul că omul acela a îngropat talantul, ci faptul că i-a trădat încrederea. El oricum ştia că cel de-al treilea nu are râvna primului şi nici înţelepciunea celui de-al doilea, ci că poate numai de un talant, dar pe care îl dorea îndoit îndărăt, ca de la unul care a lucrat şi el cu talantul primit.

Şi nouă, celor de azi, ni s-au dat, nu cinci talanţi, ci de mii de ori câte cinci talanţi, şi nu am reuşit de fiecare dată să-I înmulţim cu râvnă, înţelepciunea şi dragostea noastră.

Faptul că avem un Stăpân milostiv care ne-a pus la îndemână multe, după puterea noastră