Casa Şova e „minciună”! Cam asta este concluzia la care se ajunge, după o scurtă privire pe decontările pe care le-a făcut fostul Complex Energetic Rovinari pentru cabinet de avocatură din Gorj, aparţinând familiei Dondera. Sumele care au fost scoase din conturi au fost împărţite însă de avocaţi şi de sindicatele din cadrul producătorului de energie aproape frăţeşte, onorariile fiind însă ceva mai mari decât „felia” care a ajuns pe masa sindicaliştilor. Unele onorarii au fost încasate de pe urma unor procese care, culmea, au fost iniţiate de sindicate, prin renunţarea la anumite drepturi care li se cuveneau salariaţilor. Mecanismul a funcţionat impecabil, astfel încât, în patru ani, peste 34 de miliarde de lei vechi au plecat de la Termocentrala Rovinari către avocaţi şi sindicalişti.
Afacerile unor grupări sindicale de la Termocentrala Rovinari, în asociere cu o casă de avocatură de la Târgu-Jiu, nu mai sunt de mult o noutate. Cu toate acestea, nimeni nu a ştiut, până acum, cam câţi bani au fost scoşi din conturile fostului Complex Energetic Rovinari şi decontaţi atât sindicatelor, cu precădere Sindicatului Liber „Energia” Rovinari şi „Minerul” Rovinari – Pinoasa, conduse de Constantin Mitrescu şi Marin Golea. O situaţie a acestora însă scoate la iveală că societatea a fost o vacă de muls pentru cei doi „parteneri de afaceri”, pentru că în patru ani, perioada 2008-2012, s-au plătit nu mai puţin de 3.454.467 de lei, adică peste un milion de dolari, pentru cheltuieli de judecată, reprezentând bani pentru sindicate şi executări silite. Pretenţiile au fost uriaşe, comparabile cu vestitele contracte cu Casa Şova, subiect pe marginea căruia s-a scris în repetate rânduri. Cu toate acestea, obiectul cauzelor a fost altul, la fel şi avantajele producătorului de energie. Acţiuni concertate
Unele din cauzele pentru care au fost scoşi bani din conturile fostului