Scris de arad - ARAD. Deputata PDL de Arad, Claudia Boghicevici, consideră că, la 9 luni de la preluarea guvernării, cabinetul Ponta se dovedeşte a fi o frână în calea relansării economice. În opinia deputatei PDL, guvernarea socialistă a USL a reuşit în 9 luni de zile „performanţa de a topi toată creşterea generată de guvernările Boc şi Ungureanu”.
În top la creşteri
„Aşa cum spunea şi guvernatorul BNR zilele trecute, rezultatele economice ale guvernării USL plasează România într-o situaţie de cvasi-stagnare. Este un termen pretenţios, dar uşor de explicat prin măsurile anti-economice luate de guvernarea USL şi, mai grav, prin tăierile resimţite de marea majoritate a românilor în propriile buzunare. Energia electrică s-a scumpit cu 10% în ianuarie, gazele se vor scumpi tot cu 10% pe parcursul acestui an. Accizele cresc de două ori, o dată prin măririle iniţiate de guvern, iar a doua oară fiindcă vor fi calculate la un curs leu-euro mai mare cu 5%, generat şi el tot de USL, prin politica iresponsabilă aplicată din vara anului trecut. Avem astfel o motorină mai scumpă (accize majorate cu 4,5%); suntem pe locul doi în Uniunea Europeană la cele mai mari creşteri de prețuri la benzină şi pe locul patru în creşterile de prețuri la motorină. Acesta este tabloul sumbru al guvernării USL din ultimele 9 luni de zile”, a declarat deputata Claudia Boghicevici.
Alte măsuri luate de USL şi amintite de Boghicevici sunt: mărirea impozitelor şi taxelor locale cu 16%, introducerea noilor impozite din agricultură, tarifarea suplimentară a companiilor din domeniul energetic şi al resurselor naturale. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida d