Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragobetele nu mai sărută fetele. Tradiţia care este resuscitată doar în muzeele de etnografie

Publicat in Romania Libera, joi 21 februarie 2013 ·

"Cap de primăvară"

E momentul când începe să miroasă a primăvară. Păsările care au iernat la noi îşi dezmorţesc aripile. Se adună în stoluri, prin păduri, se împerechează. Etnografii spun că Dragobetele are legătură cu tumultul necuvântătoarelor, care dau tonul renaşterii naturii, dezgheţului, când în pădure apar primii ghiocei, iar copacii dau semne de înmugurire. Ziua de 24 februarie se mai numea şi "cap de primăvară", când tinerii din sat se adunau. Flăcăii vorbeau despre "logodna păsărilor", dar se gândeau la fetele de măritat pe care puseseră ei ochii deja. Cu toţii mergeau în pădure, se încingeau hore. Fetele adunau florile care învinseseră zăpada şi ieşiseră la soare, viorele sau tămâioare, păstrându-le până în vară, de Sânziene, când le vor arunca pe o apă curgătoare. Sperând astfel să-şi atragă ursitul. Şi tot pentru dragoste rosteau descântece pe care le învăţaseră de la mama sau de la bunica lor.

Zăpada zânelor

Aşa începea, încă de dimineaţă, Dragobetele. Mândrele îşi luau zborul când soarele ajungea deasupra capului. Fugeau din pădure spre sat. Acesta era "zburătoritul". Ceva tot legat, iată, de păsări. Fiecare flăcău lua urma fetei pe care o plăcea. Dacă şi fata avea drag de el, atunci se lăsa prinsă într-un sărut. Aşa demonstrau tinerii, în faţa întregului sat, cum îi îndemna pe ei inima să formeze viitoarele familii. Părinţii aflau acum pe cine iubeşte fata sau băiatul lor, după caz. Tot în ziua asta fetele şi femeile adunau ultimele petice de zăpadă şi păstrau apa în vase. Era "zăpada zânelor". Se spune că dacă femeia îşi dă pe faţă cu apa asta, din când în când, îşi va păstra frumuseţea tot timpul anului. Era o lege nescrisă în sate ca în 24 februarie să nu fie sacrificat niciun animal. Să nu se strice rânduiala împerecherii "dobitoacelor". Flăcăii se opreau în dreptul casei unde se ştia de o fată pe care timpul o uitase ne

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum o ora
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum o ora
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Nicuşor Dan a promulgat patru legi privind fondurile europene şi transportul rutier de mărfuri

BusinessMagazin acum 57 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat luni patru decrete de promulgare a unor legi care vizează gestionarea fondurilor europene pentru agricultură şi modernizarea sistemului de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri.

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut

Gandul acum 2 ore
TAROM a anunţat că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut, în contextul situației tensionate din zonă. Compania prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către Tel Aviv până pe 23 iunie, inclusiv, cu tot c

MAE, despre situaţia cetăţenilor români blocaţi în Israel şi Iran: Avem în jur de 385 de solicitări pe care le urmărim

News.ro acum 19 minute
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu si Africa, Clara Staicu, a prezentat luni, situaţia cetăţenilor români aflaţi în Statul Israel şi în teritoriul Republicii Islamice Iran, în contextul celor mai recente evoluţii ale situa

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum o ora
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

Israelul a folosit pentru prima dată sistemul Barak Magen de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marina militară israeliană a afirmat luni că a folosit pentru prima dată un sistem de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpre

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°