Casa Albă a ameninţat mai multe ţări, inclusiv China, cu sancţiuni comerciale şi diplomatice provocate de spionajul industrial prin infiltrarea sistemelor informatice ale companiilor americane, Washingtonul invocând numeroase cazuri de astfel de atacuri, potrivit Wall Street Journal (WSJ), scrie Mediafax.
Oficialii administraţiei americane au prezentat un raport amplu privind efectele şi costurile provocate de spionajul industrial, de la dezavantaje competitive la pierderea unor locuri de muncă, făcând referire la cazuri concrete cu care s-au confruntat companii cunoscute din SUA, precum General Motors sau DuPont.
"Există numai două categorii de companii afectate de furtul secretelor corporatiste: acelea despre care ştim că au fost compromise şi cele despre care încă nu am aflat. Un hacker din China poate obţine cod sursă de la un producător de software din Virginia fără a se ridica de la birou", a declarat miercuri într-o conferinţă de presă procurorul general al SUA, Eric Holder.
Mai multe companii sprijină public măsurile Casei Albe de a face presiuni asupra altor guverne pentru combaterea practicilor de spionaj industrial. Avocatul şef al grupului American Superconductor, John Powell, a declarat la aceeaşi conferinţă că mai multe secrete protejate prin drepturi de proprietate intelectuală au fost furate cu ajutorul unui fost angajat de către cel mai important client al companiei, un producător chinez de turbine eoliene.
Strategia prezentată de Casa Albă are rolul de a influenţa o schimbare de atitudine a guvernului de la Beijing, care neagă că ar tolera astfel de infiltrări.
Doar de la începutul acestui an, mai multe companii americane au anunţat atacuri cibernetice cu originea în China. Printre acestea se numără Google, Lokheed Martin, Nortel Networks sau compania de securitate informatică RSA Security. Totodată, mai multe ins