Oarecum surprinzatoare mutarea lui Crin Antonescu de a-l racola in PNL pe Klaus Iohannis, primarul Sibiului.
Nu pentru ca intre cele doua entitati n-ar exista consacrate afinitati elective, concretizate prin sprijinul deschis, de-a lungul vremii al liberalilor, pentru K.J., in contextul unor alegeri locale si in perioada critica, din preajma prezidentialelor din 2009 de dupa demisia Guvernului Boc II, atunci cand protagonistii viitoarei aliante USL l-au plimbat pe la televiziuni in calitate de posibil premier la Romaniei.
Dupa episodul mai sus evocat, Klaus Iohannis parea sa fi intrat intr-un con de umbra, cel putin din perspectiva interesului politic major al celor care au incercat sa-l promoveze, cumva de maniera: "Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa plece". Sau, ma rog, iepurasul poate sa reintre in joben.
Numai ca, dupa cum vom incerca sa demonstram, K.J. nu este defel vreun iepuras.
Voi incepe cu inadvertenta demna de luat in seama, mentionata de Ion Cristoiu, ca este cel putin dubios ca un primar ales pe o lista (fie si a unei organizatii etnice) sa poata adera la un alt partid fara sanctiunea pierderii mandatului. Pentru ca el a beneficiat de scutirea de a aduna un numar (redutabil) de semnaturi, obligatorii in cazul unor candidati independenti.
Iar imprejurarea ca FDGR ar fi consimtit la aceasta miscare nu ofera temeiuri de derobare de la exigentele legii.
Dar sa trecem peste aceasta, incercand sa deslusim temeiul (temeiurile) si consecintele acestei miscari pe tabla de sah a politicii autohtone.
Este evident, in primul rand, ca presedintele PNL a incercat o lovitura de forta in interiorul aliantei al carei copresedinte este. In acest caz, K.J. a avut rolul de pisica aratata aliatilor din USL, recte PSD, ca la o adica, PNL, beneficiind si de imaginea si posibila contrib