Deteriorarea continuă, zi de zi, a clădirilor din vechiul Bucureşti, încet, dar sigur, îndreaptă lucrurile spre dispariţia unor valori de arhitectură şi a unor amintiri istorice de neînlocuit. Tendinţa se poate observa şi în ţările vecine, unde, în ultimii douăzeci de ani, condiţiile sociale şi politice au dus la rezultate asemănătoare. Nicăieri, însă, analogia nu e mai convingătoare decît în Republica Moldova, statul care, din 1991, de cînd şi-a obţinut independenţa, ne înfăţişează, ca o oglindă, aproape aceeaşi situaţie. Cel puţin aşa mi se pare după ce am citit Cartea neagră a patrimoniului cultural al Municipiului Chişinău, publicată în 2010 de Ministerul Culturii de acolo şi de o Agenţie de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, care şi-a început activitatea în 2006. O Carte neagră am avut şi noi pentru Bucureşti, din aceeaşi suferinţă, din aceeaşi năzuinţă de a păstra pentru generaţiile viitoare ceva din înfăţişarea oraşului pe care-l moştenisem. De aceea, poate fi interesant de văzut ce se petrece la Chişinău şi cum s-a trezit şi acolo împotrivirea faţă de nesocotirea legilor care ar trebui să ocrotească monumentele.

DE ACELASI AUTOR O invitaţie la apărarea oraşului Din reviste vechi O colecţie şi multe altele Arhitectul Călinescu Chişinăul datează din vremea lui Ştefan cel Mare, dar a rămas doar un sat pînă pe la 1660, cînd capătă dreptul de tîrg, şi dezvoltarea sa a îndreptăţit, în 1818, ridicarea sa la rangul de capitală a noii provincii ruseşti a Basarabiei, cu ocazia vizitei ţarului Alexandru I. Acolo s-a săvîrşit actul istoric din 1918, al Unirii cu România. Extinderea oraşului – care, în jurul anului 1930, ajunsese la 120.000 de locuitori – a continuat după război sub regimul sovietic, care, însă, a suprapus construcţii şi străzi noi peste centrul din secolul al XIX-lea. Deşi din 1993 Parlamentul a hotărît prezervarea nucleului istoric, Pl