Chei, ochelari de vedere şi ochelari de soare, telefoane mobile, portofele, buletine, legitimaţii de serviciu, inele şi cercei, ceasuri, farduri, o geantă întreagă, costume de baie şi alte haine, cărţi şi un copil mic care nu era al meu. Pe toate le-am pierdut la un moment dat. Irecuperabil – mai puţin copilul, care a fost repede găsit, să ştiţi. Am lăsat în tot oraşul ăsta o dîră de lucruri personale, pe un drum întortocheat în care nici un Hansel şi nici o Gretel nu s-ar putea descurca. Pierdute definitiv. Odată cu o oarecare maturitate, am început să pierd mai puţin şi altfel. Deunăzi, pierdusem o bufniţă mititică, pe care – nu ştiu de ce – o ţin în portofel. Într-un portofel supraîncărcat cu hîrtii şi bonuri de casă vechi, de pe vremea cînd afară era vară. Desigur, un port-bonheur pe care mi-e ruşine să-l cataloghez ca atare.
Umbrelele şi mînuşile, însă, rămîn în top. Probabil că în topul personal al fiecăruia. N-am reuşit pînă acum să pierd ceva ce în mod normal ar fi imposibil de pierdut. Nu ştiu – un fotoliu, mixerul, desktop-ul. Am însă un amic care şi-a pierdut, la propriu, cei doi dinţi din faţă. Cînd spun la propriu nu mă gîndesc la vreun accident nefericit din care omul să fi ieşit fără dinţii cu pricina. Nu. Omul avea nişte implanturi temporare, nişte dinţi de probă înfipţi în două şuruburi prinse bine în gingie. Pe ăia i-a pierdut.
DE ACELASI AUTOR Omagiu paznicilor Mic bestiar de metrou De prin ogradă Scrisori, misive, mesaje Era la mare, curta o fată. Au intrat amîndoi în valuri, se vor fi hîrjonit ce se vor fi hîrjonit, iar la ieşire, amicul cu pricina i-a zîmbit larg frumoasei fete, cu o gură din care ieşeau două şuruburi. Era un soi de făcătură a lui Frankenstein, bonomă şi peste măsură de îndrăgostită. Fata a dispărut fără urmă, dinţii amicului au rămas definitiv în mare. După asemenea performanţe tînjesc. Altminteri, rămîn în plu
