Aşteptarea microbiştilor a luat sfârşit. În acest weekend se va relua prima ligă, cu partidele care contează pentru etapa cu numărul 20, rundă în care cei de la FC Braşov se vor deplasa în capitală, pentru jocul cu Dinamo. În stagiul de pregătire din Antalya, stegarii nu au obţinut decât o victorie în cele şapte partide amicale, dar acest lucru nu îi sperie pe oficialii grupării de sub Tâmpa. Dinamo – FC Braşov se joacă duminică seara de la ora 20.30. „Mă bucur că reîncepe campionatul, chiar dacă am fost nevoiţi să schimbăm programul de pregătire. Mai sunt de pus la punct unele aspecte, dar vom fi gata din toate punctele de vedere pentru acest duel. Vrem să vedem transpunerea în joc şi în rezultate a muncii pe care am depus-o în Turcia. Am convingerea că meciul va fi unul echilibrat, chiar dacă vom evolua la Bucureşti”, a declarat tehnicianul galben-negrilor Adrian Szabo (foto).
Remarcat de Lucescu
În stagiul de pregătire din Turcia, Adi Szabo a testat şi câţiva tineri din propria pepinieră, ca Dumbravă, Cenţiu, Căucă sau Iakab , care în cel mult 1 an şi jumătate se aşteaptă să devină titulari de drept în prima echipă a stegarilor. Dintre aceştia, portarul Bogdan Căucă a atras atenţia tehnicianului celor de la Şahtior Donetsk, Mircea Lucescu. „L-a văzut cum degaja mingea şi a spus că nu are la Şahtior un asemenea portar. Căucă degaja mingea aproape 80 de metri. Băiatul este de viitor. Mircea Lucescu a rămas impresionat de felul în care loveşte mingea Căucă”, a declarat directorul general al celor de la FC Braşov, Ioan Stamatopol.
Aşteptarea microbiştilor a luat sfârşit. În acest weekend se va relua prima ligă, cu partidele care contează pentru etapa cu numărul 20, rundă în care cei de la FC Braşov se vor deplasa în capitală, pentru jocul cu Dinamo. În stagiul de pregătire din Antalya, stegarii nu au obţinut decât o victorie în cele şap