Consilierii locali au votat noul regulament de funcţionare al cimitirelor din municipiul Cluj-Napoca. Începând de mâine, clujenii vor trebui să se supună unor reguli cel puţin bizare când vor intra în cimitirele administrate de Primăria Cluj-Napoca. Dacă vin îmbrăcaţi indecent sau vor aduce flori mai mari decât dimensiunea permisă de lege, vor fi sancţionaţi.
În şedinţa de Consiliu Local de joi proiectul a trecut de votul consilierilor locali cu un singur vot împotrivă. Potrivit primarului Emil Boc, iniţiatorul acestui proiect, la schimbarea regulamentului de organizare şi funcţionare a cimitirelor s-a avut în vedere şi regulamente ale cimitirelor din alte oraşe din ţară, precum Bucureşti, Sibiu, Piatra-Neamţ, Constanţa, Timisoara.
Cu toate că la şedinţa de joi au fost prezenţi zeci de reprezentanţi de servicii funerare care s-au declarat nemulţumiţi de acest regulament, acestora nu li s-a permis să ia cuvântul în plenul Consiliului Local pentru a-şi spune punctele de vedere.
Noul regulament prevede că adâncimea gropii pentru toate locurile de înhumare fără decedaţi anteriori va fi de 2,5 m, iar în cazul locurilor de înhumare în care mai există decedaţi, adâncimea gropii va fi determinată de situaţia de la faţa locului. În cazul în care în groapa săpată se găsesc numai oseminte ale celor înhumaţi anterior, acestea vor fi reînhumate într-un săculeţ în aceeaşi groapă din care au provenit.
De asemenea, sunt prevăzute şi unele obligaţii ale concesionarilor. Printre acestea se numără plantarea doar de specii floricole de talie mică, mai mică de 0,5 m, iar groparii şi vizitatorii trebuie să aibă o ţinută şi o îmbrăcăminte decentă.
Atribuirea locurilor de înmormântare se va face numai în favoarea locuitorilor cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca. Unei persoane i se poate atribui numai un singur loc de înmormântare.
„Schimbarea a f